Viaţa amoroasă

Bestseller internaţional, tradus în peste douăzeci şi cinci de ţări şi ecranizat în 2007 (Germania), în regia Mariei Schrader, cu Netta Gari şi Rade Serbedzija în rolurile principale. Roman distins în Israel, în 1997, cu Premiul de Aur şi Premiul de Platină ale Asociaţiei Editorilor şi Premiul ACUM. Inclus în prestigioasa listă „Cele mai bune douăzeci de romane din ultimii patruzeci de ani“ din Der Spiegel.

Yaarah este o tânără căsătorită şi îndrăgostită. Căsătorită cu Yoni, un bărbat de încredere, dar insipid. Îndrăgostită de Arie, personaj fascinant, plin de magnetism sexual şi de contraste, prieten din tinereţe al tatălui ei. Ruptura interioară se adânceşte zi de zi, sub acţiunea corozivă a minciunii şi vinovăţiei, până când Yaarah pierde contactul cu realitatea. Este complet subjugată voinţei lui Arie, obsesiei sexuale care îi bruiază gândurile, dar şi trecutului – căci acest bărbat are acces la secretele tragice ale familiei ei. În vreme ce Yoni pleacă singur la Istanbul, Yaarah devine prizoniera erotică a lui Arie. Treptat, nuanţând dezvăluirile lui şocante prin propriile descoperiri, ea reface un scenariu de familie marcat de pasiuni distructive. Viaţa amoroasă este o carte senzuală şi reflexivă, torenţială şi purificatoare, ca orice cufundare deplină într-o conştiinţă – pe alocuri străină, pe alocuri familiară – aflată în plin zbucium. Extrem de subtilă în psihologia personajelor sale, Zeruya Shalev scrie un roman în care sinceritatea şi autoiluzionarea sunt la fel de violente.

Este unul dintre romanele care m-a emoţionat şi în care am găsit acel ceva care m-a acaparat pentru totdeauna.

Adam şi Eva

“Adam şi Eva” de Liviu Rebreanu este al doilea roman după “Jar” care mie mi-a plăcut. În acest roman Liviu Rebreanu a abordat tema iubirii nemuritare şi a sufletelor pereche. Este un roman de dragoste care pune în plin plan regăsirea cuplului primordial.

Rebreanu dă un alt sens vieţii  prin ideea că oricare persoană are dreptul la şapte reîncarnări. Personajul său trăieşte în Egipt, Sumer, Roma Antică şi în final în Bucureşti. Este o care frumoasă care merită citită.Este un roman spiritual plin de Eros şi Thanatos.

Oscar şi Tanti Roz

” Oscar şi Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt este cartea care pe mine una m-a marcat. Este povestea unui copil bolnav de leucemie care îndemnat de Tanti Roz ( o asistentă) îi scrie scrisori lui Dumnezeu în care îi cere în fiecare zi câte o dorinţă. Tanti Roz îl pune să îşi imagineze viaţa astefel în câte o zi trebuie să existe 10 ani. Oscar îşi imaginează o căsnicie, o viaţă de familie.

Dialogul cu Dumnezeu pe mine m-a mişcat iar modul cum el îşi imaginează lucrurile parcurgând în 12 zile viaţa unui om este ceva minunat şi uneori greu de înţeles.

“Oscar şi Tanti Roz” este o naraţiune care te pune în situaţia să îţi pui mintea la contribuţie, te pune să gândeşti. După ce am citit cartea mărturisesc am rămas un pic pe gânduri şi am început să îmi pun şi eu întrebări şi să încerc să mă văd peste mulţi ani.

“Oscar şi Tanti Roz” este una dintre cărţile pe care le recomand şi le trec neapărat de citit pe lista unui om care vrea să înţeleagă mai multe.

Jane Eyere

“Jane Eyere” spun  că am citit-o şi în engleză dar şi în română. Este unul dintre romanele mele de dragoste, unul dintre romanele la care de fiecare dată mă întorc când simt nevoia că vreau să citesc  ceva profund, ceva cu dragoste.

“Jane Eyre” este povestea vieţii  unei orfane care are parte de o copilărie grea şi plină de neajunsuri iar mai apoi de un destin complicat. Singura familie de care ştia şi în preajma căreia a crescut o trimite la vârsta de 9 ani la şcoală, nu pentru că ar fi interesaţi de educaţia acesteia ci pentru că vor să scape de ea.

Terminând şcoala, ea mai rămâne pentru încă doi ani în cadrul acesteia fiind profesoară. Apoi, cu gândul la un viitor mai bun, se angajează guvernantă în casa lui Edward Rochester unde se ocupă de Adela Varns. După un timp Jane ajunge să îl cunoască mai bine pe acest proprietar şi să se îndrăgostească de el. De aici încolo urmează un şir de evenimente mai ciudate care îşi găsesc dezlegarea în faţa unui altar, însă prefer să las un pic de mister pentru cei care nu au citit.

Cartea este frumoasă,realistă şi de fiecare dată o descoperi altfel.

Preţuieşte viaţa

Departe de a fi o incercare de a-mi descoperi veleitati de scriitor sau de a pretinde ca le stiu pe toate peste noapte, cartea din mana ta e bucuria simpla de a-ti impartasi cate ceva din toate cele bune pe care le-am aflat, le-am simtit, le-am trait pe pielea mea si m-au adus, alaturi de lectiile grele de viata, intr-un moment de impacare si de echilibru.

„Pretuieste viata!” nu este cartea mea. Eu sunt doar punctul de pornire. Dar miile de oameni atat de diferiti ca statut, educatie, sensibilitate, mostenire culturala, culoare a pielii, oameni de aici sau din colturi nebanuite de lume care au trecut prin viata mea, pe care i-am ascultat cu luare-aminte si m-au lasat in urma lor mai bogata, sunt cu totii co-autori, alaturi de oamenii cu har care mi-au acceptat invitatia de a scrie pentru a-ti face tie, cititorule, acest dar de intelepciune si experiente, de motivatii si idei benefice, puncte de inspiratie pentru ca tu sa simti ca viata merita traita.

În curând la editura Tritonic.

Interviu cu George Arion

1.Sunteţi cel mai mare autor de romane poliţiste din România. Succesul vă sperie, vă  ambiţionează?

Într-adevăr, sunt cel mai mare scriitor de romane polițiste din România – am un metru și optzeci și doi de centimetri, nouăzeci de kilograme – de, odinioară am fost și baschetbalist. Lăsând gluma la o parte, postura în care mă aflu e destul de ingrată. Mai mulți critici literari mi-au acordat acest statut de “cel mai mare”, “un Raymond Chandler al României” etc. Dacă la noi ar fi măcar o sută de autori buni de romane polițiste, titlul acordat m-ar copleși. Din păcate, numărul lor e cu mult mai mic. Pe blogul crimescene.ro am enunțat câteva dintre cauzele acestei situații. Privesc însă cu speranță la cei care vin în urma mea – Adrian Onciu și Bogdan Hrib sunt deja două certitudini ale literaturii   românești cu suspans. Mai sunt și alții, mai tineri – personal mizez în special pe talentul Oanei Stoica Mujea. E dinamică, e pasionată și însetată de cultură. Despre ei și despre alții am scris cu entuziasm în Jurnalul de duminică, la rubrica mea Scena crimei, și în Flacăra. Un altul i-ar fi minimalizat, sau i-ar fi ignorat, din teama de a nu-i fi răpit locul. Nu mă bântuie o astfel de frică – la sfârșit, fiecare va ocupa locul meritat în istoria literară, fiindcă ea e necruțătoare și n-o poți trișa. Eu îmi arog un singur merit: de la debutul meu ca prozator, salutat cu entuziasm de către Ov. S. Crohmălniceanu, i-am incitat pe critici ca, aplecându-se asupra scrierilor mele, să ia în seamă un gen urgisit, însă cu mare priză la public. De curând s-a difuzat la radio o piesă de-a mea – Scena crimei. Am avut parte de numeroase elogii din partea unor oameni pe care nu-i știam, cu ocupații din cele mai diverse. M-am bucurat? Aș fi ipocrit dacă aș spune că nu. A fost, într-adevăr, un succes. Și totuși, ce înseamnă succesul și “cel mai mare”? Deși am făcut mult sport, ideea de competiție mă lasă complet indiferent. Mai important mi se pare, în special în lumea literelor, a artei, să nu fii obsedat să-i depășești pe ceilalți, ci să dai din ființa ta cât poți mai mult, descoperindu-ți originalitatea. Fiecare e unic și tocmai această unicitate trebuie dezvăluită. Dacă asta îți asigură reușita, cu atât mai bine. Însă, repet, niciodată, eu, unul, n-am scris cu gândul că paginile mele trebuie să fie mai valoroase decât cele ale nu știu cui. Cea mai captivantă întrecere e cea cu tine însuți.

2. Scrieţi romane poliţiste.De ce tocmai romane poliţiste ?

Spuneți că scriu romane polițiste. Probabil. Am scris și scenariile la filmele considerate polițiste Atac în bibliotecă și Enigmele se explică în zori, și la serialul tv în zece episoade Detectiv fără voie. Serialul e inspirat de cartea mea cu același titlu, care strânge laolaltă Criminalul suprem, Atac în bibliotecă, Profesionistul, Țintă în mișcare, Prefer căpșuni, Pe ce picior dansați?, Misterul din fotografie, O răpire, romane avându-l ca protagonist pe ziaristul Andrei Mladin. Este, însă, vorba nu numai de soluționarea unor crime. Paginile cărții descriu, uneori cu umor, alteori cu ironie și chiar cu sarcasm, tarele acelei societăți odioase de care ne-am despărțit, din păcate, doar parțial, acum douăzeci de ani. Alte volume ale mele, Necuratul din Colga și Cameleonul sunt și o radiografie a lumii de azi, prezentând evenimente derulate sub ochii noștri. Iar Spioni în arșiță e o carte care propune o neobișnuită poveste de dragoste. După cum se exprima Dana Dumitriu, câteodată, în paginile mele, “criminalul și victimele sunt doar niște simple ingrediente”. Tocmai de aceea critica literară mi-a acordat o atenție de care nu s-au bucurat alții. O analiză remarcabilă a scrisului meu, exact în acest sens, datorată criticului și istoricului literar Ovidiu Pecican, a apărut, de curând, în două numere (169 și 170) din revista Tribuna.

3.Aveţi modele literare?

Sunt prea multe pentru a le înșirui. Vă dau un singur exemplu care, poate, o să  vă surprindă: Mariana Alcoforado. Admir la autoarea Scrisorilor unei călugărițe portugheze sinceritatea relatării, înălțimea sentimentelor exprimate. Mai amintesc, totuși, pe cineva: pe Negruzzi. Stilul  lapidar din capodopera sa Alexandru Lăpușneanul mă fascinează de zeci de ani. Poate de aceea eu însumi scriu concis.

4.Ce gen de literatură  citeşte scriitorul George Arion?Aveţi autori preferaţi?

Este o prejudecată  a  minților înguste aceea conform căreia dacă scrii romane cu tentă polițistă, înseamnă că altceva nu mai citești. Să nu uitați, am debutat cu versuri –  Atac în bibliotecă a apărut când aveam 37 de ani. Nu citesc numai cărți dintr-un anume gen, iar scriitori preferați am mulți. Stau uneori în fotoliu, în biblioteca mea adăpostită de două încăperi care comunică între ele. Rafturile îmbracă toți pereții, până în tavan. Privesc cotoarele volumelor și zăresc pe ele sute de nume de autori care mi-au oferit ceasuri de încântare. Ei îmi sunt cei mai buni prieteni, chiar dacă, pe cei mai mulți nu i-am cunoscut, trăind într-un alt timp și nu-i voi cunoaște niciodată, chiar dacă îmi sunt contemporani.

5. Sunteţi şi publicist ( în prezent directorul publicaţiei Flacăra). Cum se împacă  scriitorul George Arion cu publicistul George Arion? Ce aţi alege: publicstică sau literatura poliţistă?

Se împacă foarte bine, împrumutându-și, din când în când, uneltele. Îi mai deranjează uneori doar șeful de trust care sunt – de, sunt și asta, fără a aspira să devin un mogul de presă – și care se confruntă cu probleme economice și, mai nou, cu urmările unei crize mondiale. Dacă ar fi să aleg între cele trei ipostaze, cea mai convenabilă ar fi pentru mine o a patra, aceea de violonist. Din păcate, talentul meu în direcția muzicală n-a fost prodigios și, dându-mi seama la timp, n-am mai urmat Conservatorul, pentru care m-am pregătit mai mult de zece ani. Dacă l-aș fi frecventat, acum aș fi fost un instrumentist banal, într-o orchestră de provincie, căruia nu i-ar fi cerut nimeni nici un interviu. Ce s-a ales din toți anii aceia de studiu? Bucuria de a asculta, în cunoștință de cauză, un concert pentru vioară sau pentru pian, o simfonie, sau de a asista la un spectacol de operă. N-am devenit muzician, dar am scris libretul operei În labirint, probabil singura operă polițistă din lume. Minunata muzică îi aparține Lianei Alexandra și poate fi ascultată pe you tube. Și, să nu uit: muzicalitatea unora dintre poeziile mele l-a inspirat pe actorul Eugen Cristea, care le-a transformat în cântece tulburătoare. Ca urmare a colaborării dintre noi, a apărut CD-ul Soldat căzut din iubire. Câteva dintre piesele de pe acest CD pot fi ascultate, de asemenea, pe you tube.

6.Dacă a-ţi avea şansa să vă întâlniţi cu un scriitor străin, cu cine a-ţi vrea?

Cea mai impresionantă  întâlnire cu un scriitor este opera lui. Restul e anecdotică.

7.Sunteţi de acord cu noile cărţi: în format electronic şi audiobookuri?

Ele există și fără acordul meu. Sunt un semn că universul cărților este în expansiune și-și caută noi căi de proliferare. El se va stinge numai odată cu omenirea. Dar mie îmi place să țin cartea în mână, să-i mângâi copertele, să-i admir tiparul, să aud foșnetul paginilor întoarse, să o apropii de nas – o, ce frumos miroseau volumele apărute în Livres de poche!.

8.Următoarea carte semnată  George Arion când va apărea?

La Târgul de carte Gaudeamus din noiembrie va fi lansată ediția a doua a Cameleonului (la editura Crimescene Publishing, rod al colaborării dintre grupurile Flacăra și Tritonic). Dacă voi fi harnic, tot atunci voi prezenta și romanul Crime sofisticate.

9.Ce cărţi recomandaţi de citit?

Iarăși mă puneți în încurcătură. Lista ar fi ea însăși o carte.

10. Premiile literare sunt un stimul pentru dumneavoastră?

Da, am fost laureatul mai multor premii, dintre care trei au fost din partea Uniunii Scriitorilor. Desigur, toate m-au bucurat, mai ales că au fost și pentru poezie, și pentru proză - și, ca să nu se încaiere scriitorul cu jurnalistul – și pentru publicistică. Dar nu m-am simțit obligat să promit că voi scrie mai mult și mai bine. Stimul? Poate doar acela de a  rămâne, în continuare, eu însumi.

11.Ce mesaj transmiteţi cititorilor acestui interviu?

Să citiţi bine că de trăit….

Nelinistiile securitatii

Intelegerea corecta a problemelor de securitate si siguranta nationala reprezinta o chestiune mult prea serioasa pentru a fi tinuta in umbra secretului ori a o lasa prada ignorantei si superficialitatii. Suntem pregatiti la nivel national? Mai este important acest lucru daca privim din perspectiva globalizarii? Vom fi oare capabili sa intelegem ca daca vrem liniste, bunastare si siguranta pentru noi va trebui sa acceptam acelasi lucru si pentru ceilalti? Ce rol va juca intelligence-ul de securitate, sau, altfel formulat, va reusi acesta sa gaseasca solutii pentru prevenirea producerii unor catastrofe cu impact asupra umanitatii? Putem gestiona o situatie de criza? Ce rol atribuim mijloacelor de comunicare in masa pre si post eveniment de securitate? Avem un sistem institutional si legislativ capabile sa reactioneze oportun in fata propriilor vulnerabilitati ori riscuri transfrontaliere? Reprezinta democratia, intr-o perioada de tranzitie prelungita, o valoare pentru securitatea nationala? Va reusi noul concept de securitate prin cooperare sa aduca pacea globala? Este nevoie de un sistem educational pentru securitate in randul tineretului? Respectarea standardelor de calitate a produselor, din orice domeniu, are legatura cu securitatea nationala? Care sunt standardele internationale si cat am reusit sa le adampam pe plan national in domeniul protejarii datelor, documentelor si informatiilor secrete? Dar in domeniul securitatii alimentelor? Avem noi romanii si ceva pozitiv in traditia activitatii de informatii care poate fi folositor actualului proces de restructurare institutionala? Cum se respecta drepturile si libertatile fundamentale in activitatea de informatii? iata cateva dintre intrebarile formulate, dar si o mai mare varietate de raspunsuri posibile, care toate la un loc dovedesc tinuta si rigoare academica alaturi de o reala responsabilitate civica din partea celor care s-au incumetat sa-si dezvaluie nelinistile in paginile acestui volum. Fara detalii inutile, parcurgerea problemelor de securitate globala formuleaza un mesaj foarte clar: toti factorii de putere implicati si responsabili constientizeaza ca s-a ajuns intr-un moment in care vulnerabilitatile, riscurile neanticipate si nemonitorizate, scaparea de sub control a armamentelor nucleare ori de distrugere in masa, nu se mai pot limita doar la stirbirea pozitiei, prestigiului si influentei unei singure puteri.

O carte pe care o gasiti aici.

Client o dată, client mereu

Client o dată, client mereu este bestsellerul unui specialist în domeniul serviciilor pentru clienţi. Cartea oferă idei şi sfaturi uşor de înţeles şi de aplicat, bazate pe experienţa de 30 de ani în marketing, vânzări şi management a autorului. Chris Daffy scrie într-un mod antrenant şi creativ, organizându-şi materialul în funcţie de câteva concepte-cheie pe care le grupează sub numele glumeţ „Legile lui Daffy“. El renunţă la orice jargon şi vorbeşte pe limba tuturor, fiindcă serviciile pentru clienţi nu înseamnă pentru el doar o strategie în afaceri, ci şi un raport interactiv şi reciproc profitabil.

Rapiditatea cu care s-a epuizat primul tiraj, publicat în 1996, este cea mai bună pledoarie pentru felul în care Daffy ştie să-şi atragă şi cultive clienţii. Datorită comenzilor făcute în avans de oamenii de afaceri cu care a colaborat, prima ediţie a dispărut din librării în mai puţin de nouă luni. Între timp, Client o dată, client mereu a cunoscut câteva reeditări, autorul introducând idei noi şi chiar un capitol nou, despre vânzările online.

O carte pe care o gasiti pe raftul editurii Publica.

Soţia călătorului în timp

” Soţia călătorului în timp”este unul dintre romanele care tratează subiectul căsniciei. Căsnicia dintre Henry şi Claire a început când ea avea 20 de ani. De  fapt ea îl iubea de când era mică .Firul timpului în carte începe de la şase ani, 35,şi se termină la 82 când de fapt se terminătoată cartea.

Henry are cu totul alte vârste şi sunt momente când apare în carte şi când nu.

“Joi 24 iulie 2053 (Henry are 43 de ani, Clare are 82)
E batrana; parul complet alb ii curge ca un izvor subtire pe spatele usor incovoiat. […] Imi mut greutatea de pe un picior pe celalalt si podeaua scartaie; femeia se intoarce si ma observa, iar bucuria ii transforma chipul; ma cuprinde o uimire subita; e Clare, Clare batrana! Si vine spre mine, atat de incet, iar eu o cuprind in brate.”

Romanul este frumos,interesant dartrebuie tinut firul narativ.Spor la citit!

Probă de caracter

Ce are de învăţat un lider de afaceri din literatura serioasă? Veţi fi surprins să aflaţi.

Cele mai dificile teste la care sunt supuşi liderii de afaceri le pun la încercare deopotrivă abilităţile şi caracterul. Un lider se dezvoltă făcând faţă acestor încercări – dar numai dacă îşi pune anumite întrebări dificile despre sine.

Joseph Badaracco susţine că literatura îi ajută pe lideri să găsească răspunsuri personale la întrebări foarte specifice. Literatura serioasă oferă perspective noi şi bogate asupra dilemelor fundamentale cu care se confruntă managerii şi directorii din ziua de astăzi.

Toate acestea în timp ce sunt puşi la încercare, făcuţi mai puternici sau dimpotrivă, mai slabi, de experienţele prin care trec. Aceste experienţe fac mai profundă cunoaşterea de sine a liderilor, permiţându-le să fie mai eficienţi.

Badaracco examinează opt provocări universale cu care se poate confrunta un lider, prin intermediul unor poveşti celebre:

“Visul meu este cel bun?”

Death of a Salesman, de Arthur Miller. Reuşesc aspiraţiile mele cele mai profunde să mă propulseze înainte dincolo de dificultăţi? Ţin ele cont de aspiraţiile şi visele celorlalţi?

“Cât de flexibil este codul meu moral?”

Things Fall Apart, de Chinua Achebe. Mă va ajuta codul meu moral să iau deciziile corecte pentru organizaţia mea, chiar când condiţiile de afaceri sunt în schimbare?

“Sunt modelele pe care mi le-am ales tulburătoare?”

Blessed Assurance: A Moral Tale, de Allan Gurganus. Reuşesc modelele mele să mă provoace şi să întruchipeze în acelaşi timp nişte valori pe care să le pot imita?

“Îmi pasă cu adevărat?”

The Love of the Last Tycoon, de F. Scott Fitzgerald. Am răbdarea, curajul şi tenacitatea de care este nevoie pentru leadership?

“Sunt pregătit să-mi asum reponsabilitatea?”

The Secret Sharer, de Joseph Conrad. Pot să stabilesc nişte standarde clare pentru mine şi pentru ceilalţi – şi în acelaşi timp să le respect cu rigurozitate?

“Pot să rezist valului succesului?”

I Come as a Thief, de Louis Auchincloss. Ştiu să recunosc pericolele ascunse ale succesului şi cum pot fi acestea evitate?

“Cât de bine combin principiile şi pragmatismul?”

A Man for All Seasons, de Robert Bolt. Sunt capabil să fac compromisurile dificile necesare pentru a-mi conduce organizaţia sau afacerea?

”Ce este aceea reflecţie judicioasă?”

Antigone, de Sofocle. Reflectez în mod adecvat la deciziile cu miză ridicată, în ciuda presiunii continue a timpului?

Prezentând dileme clasice ale leadership-ului într-o lumină intensă şi inovatoare, Probă de caracter îi ajută pe liderii confirmaţi şi deopotrivă pe cei potenţiali să se pregătească pentru ocaziile şi încercările care îi aşteaptă.

Nu se întâmplă prea des să găseşti o carte de afaceri care este realmente diferită. Iar când acea carte te face să reflectezi la afaceri şi la viaţă îţi dai seama că ai dat peste ceva cu adevărat special. Pentru mine, Probă de Caracter a lui Joe Badaracco este o astfel de carte.

Steve Burke, Preşedinte Comcast Cable Communications

Literatura de calitate şi studiile de caz par să nu aibă prea multe în comun. Dar sub îndrumarea iscusită a lui Joseph Badaracco vedem cum opere literare pot arunca o lumină nouă asupra unor probleme care îi preocupă pe liderii din ziua de azi.

Howard Gardner, autor al cărţii Changing Minds

Orice lider bun ştie prin ce se defineşte succesul financiar. Dar ce anume defineşte succesul unui lider pe termen lung? Analizând o serie de povestiri perene, Probă de Caracter ne forţează să ne examinăm mai îndeaproape acţiunile, visele şi chiar cazuistica de care ne agăţăm uneori. Reuşim să privim în faţă provocările care ne sunt scoase în cale şi alegem să acţionăm sau le negăm existenţa în speranţa că nu vor fi importante? Badaracco ne pune la dispoziţie oglinda – depinde numai de noi să privim şi să acţionăm.

Dr. Daniel Vasella, Preşedinte şi CEO al Novartis AG

Nu sunt un fan al aşa numitelor cărţi de afaceri şi nu citesc prea multe, dar cred că aceasta este preferata mea dintre toate. Explorează în profunzime realităţile şi provocările din leadershipul contemporan şi le oferă oamenilor instrumentele pentru a se auto-analiza şi a merge mai departe. Privind înăuntrul nostru devenim capabili să conducem mai bine în afara noastră. O realizare excepţională. Sunt convinsă că voi continua să reflectez la ea timp de luni şi ani întregi de-acum înainte.

O carte apărută la editura Publica.